avocat gdpr avocat protectia datelor
În data de 25 ianuarie, Revista Română pentru Protecția și Securitatea Datelor cu Caracter Personal (RRPSDCP) și Grupul editorial UNIVERSUL JURIDIC, organizează Conferința națională GDPR – „Data Privacy vs. Data Security” și Gala Premiilor GDPR, conferință la care BRANCOV SIMIONESCU TODOR S.C.A. va participa în calitate de speaker și partener, urmând să abordeze următoarea temă: „Cookies și sfera privată a utilizatorului. Provocări în aplicabilitate.”
Detaliile evenimentului, inclusiv lista celorlalți speakeri și a temelor abordate poate fi consultată aici.
Implicarea noastră în eveniment se datorează conștientizării și recunoașterii importanței protejării datelor noastre, chiar și atunci când ”nu avem nimic de ascuns”. Protejându-ne datele, protejăm (cel puțin) alte două drepturi care, de-a lungul istoriei, și-au arătat importanța și valoarea: dreptul la respectarea vieții private și libertatea de exprimare.
Create inițial pentru a permite sesiunile de navigare, procedeele de tip cookies au înregistrat o evoluție rapidă, constituind în prezent o tehnologie utilizată pe scară largă în publicitatea online. Utilizarea procedeelor de tip cookies face posibilă urmărirea online a utilizatorilor și colectarea de informații despre aceștia (informații deduse din vizitele online), cum ar fi vârsta, locul de reședință, preferințele etc. Aceste informații sunt ulterior folosite pentru a crea un profil al utilizatorilor, care uneori poate fi extrem de detaliat și intruziv. Acest profil este utilizat pentru a afișa reclame personalizate, cu care este foarte probabil ca utilizatorul să interacționeze.[1]
Procedeele de tip cookies, folosite într-un scop nelegitim sau cu nerespectarea prevederilor legale, pot avea urmări serioase pentru utilizatorii de internet, cum ar fi, spre exemplu, controlul, de către actorii implicați în publicitatea comportamentală, a informației pe care utilizatorii o primesc, ceea ce poate constitui o ingerință în libertatea de a primi informații sau idei (componentă a dreptului fundamental la libertatea de exprimare). Aceste urmări sunt cu atât mai periculoase cu cât ele nici nu sunt conștientizate de marea majoritate a utilizatorilor mediului online, de unde și necesitatea abordării acestui subiect.
[1] CNIL, Alternatives to third-party cookies: what consequences regarding consent?, https://www.cnil.fr/en/alternatives-third-party-cookies-what-consequences-regarding-consent, link accesat 17.01.2022.
Av. Slageana BRANCOV | BRANCOV SIMIONESCU TODOR SCA
