Accident de munca. Declarare si cercetare

I. Accident de munca – definiție

Prin accident de munca se înțelege vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.

Conform Legii 319/2006, este, de asemenea, accident de munca:

  • accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere, cu permisiunea angajatorului;
  • accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activități culturale, sportive, în țară sau în afara granițelor țării, în timpul și din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
  • accidentul survenit în cadrul activităților cultural sportive organizate, în timpul și din cauza îndeplinirii acestor activități;
  • accidentul suferit de orice persoană ca urmare a unei acțiuni întreprinse din propria inițiativă pentru salvarea de vieți omenești, precum și accidentul suferit în timpul intervenției de urgență sau al pregătirii în vederea participării la aceasta, pe durata efectuării serviciului de voluntariat organizat conform prevederilor legale;
  • accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie inițiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care amenință avutul public și privat;
  • accidentul cauzat de activități care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceștia, în timpul programului de muncă, și nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
  • accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers;
  • accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;
  • accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;
  • accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecție sau orice alt echipament pus la dispoziție de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieșirea din întreprindere sau unitate și invers;
  • accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum și în timpul și pe traseul normal spre și de la aceste locuri;
  • accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegați pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara granițelor țării, pe durata și traseul prevăzute în documentul de deplasare;
  • accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări și servicii pe teritoriul altor țări, în baza unor contracte, convenții sau în alte condiții prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul și din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
  • accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecționare a pregătirii profesionale, în timpul și din cauza efectuării activităților aferente stagiului de practică;
  • accidentul determinat de fenomene sau calamități naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundație, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
  • dispariția unei persoane, în condițiile unui accident de muncă și în împrejurări care îndreptățesc presupunerea decesului acesteia;
  • accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.

II. Accident de munca – clasificare

Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse și cu numărul persoanelor accidentate, în:

a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate (prin invaliditate se înțelege pierdere parțială sau totală a capacității de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept);
c) accidente mortale;
d) accidente colective, când sunt accidentate cel puțin 3 persoane în același timp și din aceeași cauză.

III. Accident de munca – procedura de comunicare, cercetare și înregistrare

3.1. Comunicarea accidentului de muncă

Conform legii, angajatorul are obligația să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:

a) inspectoratelor teritoriale de muncă;
b) asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.

Observăm că legiuitorul obligă angajatorii să declare toate evenimentele și nu doar pe acelea care reprezinta accident de munca. Prin eveniment, se înțelege accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situația de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulație, în condițiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum și cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune.

Important de menționat este și faptul că, dacă printre victimele evenimentului se află și lucrători ai altor angajatori, evenimentul va fi comunicat și angajatorilor acestora de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.

De asemenea, în cazul evenimentelor produse în afara granițelor țării, în care sunt implicați lucrători ai unor angajatori români, angajatorul are obligația de a comunica evenimentul și misiunii diplomatice sau oficiului consular român din țara respectivă.

Comunicarea evenimentelor se va face conform modelului prevăzut în anexa nr. 13 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006.

Un alt aspect care trebuie cunoscut de către angajatori este obligația legală, de a lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, până la primirea acordului din partea organelor care efectuează cercetarea, cu excepția cazurilor în care menținerea acestei stări ar genera producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentaților sau ar pune în pericol viața lucrătorilor și a celorlalți participanți la procesul muncii.

3.2. Cercetarea

Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor și a cauzelor care au condus la producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare și, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.

Cercetarea evenimentelor este obligatorie și se efectuează după cum urmează:

a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;

b) de către ITM, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum și în situațiile cu persoane date dispărute;Invaliditate confirmată reprezintă o pierdere parțială sau totală a capacității de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept, pe când prin noțiunea de invaliditate evidentă se are în vedere pierderea capacității de muncă datorată unor vătămări evidente, cum ar fi un braț smuls din umăr, produse în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele medicale în drept.

c) de către Inspecția Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;

d) de către autoritățile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului București, în cazul suspiciunilor de boală profesională și a bolilor legate de profesiune.

Cercetarea se face imediat după comunicare. Dacă cercetarea se face, potrivit legii, de către angajator, acesta are obligația să numească de îndată, prin decizie scrisă, comisia de cercetare a evenimentului, care va fi compusă din cel puțin 3 persoane, dintre care o persoană trebuie să fie, după caz lucrător desemnat, reprezentant al serviciului intern de prevenire și protecție sau reprezentant al serviciului extern de prevenire și protecție, cu pregătire corespunzătoare conform legii.

Cercetarea presupune întocmirea unor note de constatare la fața locului, prelevare de probe de la locul accidentului, întocmirea unor schițe, efectuarea unor fotografii, audierea accidentaților, audierea persoanelor prezenta, corespondența cu alte instituții/unități în vederea obținerii actelor solicitate etc. De asemenea, pentru cercetarea evenimentelor se pot solicita experți sau specialiști, aceștia având obligația să răspundă solicitării.

Cu anumite excepții, când se poate solicita prelungirea termenului, termenele de cercetare  sunt stabilite astfel:

  • cel mult 10 zile lucrătoare de la data producerii – în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă
  • cel mult 15 zile lucrătoare de la data producerii acestora – în cazul evenimentelor care au avut ca urmare deces, invaliditate evidentă, invaliditate confirmată ulterior, a accidentelor colective sau a situațiilor de persoane date dispărute, precum și cercetarea incidentelor periculoase

Cercetarea se va finaliza cu întocmirea unui dosar care va cuprinde, pe lângă alte documente imperativ prevăzute de lege, procesul verbal de cercetare, document în cuprinsul căruia se vor consemna toate detaliile evenimentului, inclusiv cauza și urmările acestuia, descrierea echipamentelor de muncă și protecție, modul de efectuare a cercetării, reglementările legale încălcate și persoanele responsabile de încălcarea acestora și alte elemente prevăzute de lege.

3.3. Avizarea dosarului

Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numită de către angajator, se înaintează pentru verificare și avizare la ITM-ul pe raza căruia s-a produs evenimentul, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării, urmând ca ITM-ul să analizeze, avizeze și restituie dosarul în cel mult 7 zile lucrătoare de la data primirii. Dosarul de cercetare original, întocmit de ITM va fi înaintat în vederea avizării la Inspecția Muncii, în cel mult 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării.

3.4. Înregistrarea și evidența accidentelor de munca

În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite, conform legii, angajatorul are obligația să înregistreze accidentul de munca în registrele de evidență prevăzute de lege și să completeze formularul FIAM, care va trebui la rândul lui avizat de ITM.

Atragem atenția asupra faptului că domeniul securității și sănătații în muncă este amplu reglementat, procedura prezentată în prezentul articol fiind doar o mică sinteză a cadrului general, neimpunându-și o prezentare detaliată și exhaustivă a obligațiilor angajatorilor în cazul unui accident de muncă. Pentru detalii, angajatorii sunt sfătuiți să apeleze la specialiști în domeniul SSM, avocați și experți tehnici.

 

Av. Slageana BRANCOV | Managing Partner BRANCOV SIMIONESCU TODOR S.C.A.