Blog

Transmiterea plângerilor către ANSPDCP

La data de 01.04.2021, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a eliberat un comunicat de presă prin care a adus precizări suplimentare privind modalitatea de transmitere a plângerilor aferente încălcării Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (Regulamentul).

Mai jos arătăm mențiunile cele mai importante din comunicatul ANSPDCP:

Pentru a-și exercita drepturile conferite de Regulament, persoana fizică urmează să se adreseze cu o cerere operatorului care i-a prelucrat datele cu caracter personal.

Operatorul trebuie să răspundă persoanei vizate în cel mult o lună de la primirea cererii şi, în cazul în care nu intenţionează să se conformeze respectivei cereri, să motiveze acest refuz. Perioada de răspuns poate fi prelungită cu două luni atunci când este necesar, ţinându-se seama de complexitatea şi numărul cererilor. În acest caz, operatorul trebuie să anunțe persoana vizată cu privire la orice astfel de prelungire, în termen de o lună de la primirea cererii, prezentând şi motivele întârzierii.

În situația în care persoana vizată este nemulțumită de modul de soluționare a cererii sau nu a primit răspuns din partea operatorului, aceasta are posibilitatea de a depune o plângere la ANSPDCP.

 Plângerile către ANSPDCP pot fi adresate de orice persoană vizată, care consideră că modul de prelucrare a datelor sale cu caracter personal încalcă prevederile legale în vigoare, în special în cazul în care reşedinţa sa obişnuită, locul său de muncă sau presupusa încălcare se află sau, după caz, are loc pe teritoriul României.

Plângerea sunt formulate în scris, în limba română sau engleză și se înaintează personal sau prin reprezentant (cu anexarea împuternicirii emise în condiţiile legii de un avocat sau a procurii notariale, după caz). Plângerea poate fi depusă şi de către mandatarul persoanei vizate, ce are calitatea de soţ sau rudă până la gradul al doilea inclusiv.

Plângerile pot fi depuse la registratura generală de la sediul ANSPDCP sau pot fi transmise prin poştă, inclusiv cea electronică, ori prin utilizarea formularului electronic, disponibil pe pagina de internet a autorității, la secțiunea Plângeri.

La depunerea plângerilor sunt obligatorii următoarele:

  • precizarea detaliată a drepturilor încălcate,
  • precizarea demersurilor întreprinse de petent(persoana vizată) față de operatorul reclamat sau față de persoana împuternicită reclamată,
  • precizarea informaţiilor disponibile pentru susţinerea afirmaţiilor,
  • anexarea de dovezi concludente, în măsura în care le deţine.

Pentru primirea şi înregistrarea valabilă a plângerilor este obligatorie:

  1. furnizarea datelor de identificare ale petentului: nume, prenume, adresă poştală de domiciliu sau de reşedinţă; în cazul în care plângerea este depusă electronic, furnizarea adresei de poştă electronică a petentului;
  2. furnizarea datelor de identificare ale operatorului reclamat sau a persoanei împuternicite reclamate, precum nume şi prenume/denumire, adresă/sediu, sau cel puţin a informaţiilor disponibile deţinute de petent, în vederea identificării acestuia;
  3. în cazul plângerilor transmise prin reprezentant, furnizarea următoarelor date ale reprezentantului: nume şi prenume/denumire, adresă poştală de corespondenţă/sediu, adresă de poştă electronică, număr de telefon, număr de înregistrare în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

 Plângerile trimise se semnează olograf sau electronic, iar în cazul plângerilor trimise electronic care nu pot fi semnate, ANSPDCP poate solicita confirmarea corectitudinii datelor transmise electronic.

Petenții pot solicita păstrarea confidenţialităţii anumitor date cu caracter personal, menţionate în mod expres, furnizate prin plângere, cu excepţia situaţiilor în care, pentru soluţionarea corespunzătoare a obiectului plângerilor depuse, datele de identificare ale petentului trebuie să fie dezvăluite către entitatea reclamată.

ANSPDCP informează persoana vizată cu privire la admisibilitatea plângerii, în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare.

În cazul în care se constată că informațiile din plângere sau documentele transmise sunt incomplete sau insuficiente, ANSPDCP solicită persoanei vizate să completeze plângerea pentru a putea fi considerată admisibilă în vederea efectuării unei investigații. Un nou termen de cel mult 45 de zile curge de la data completării plângerii.

ANSPDCP informează persoana vizată în legătură cu evoluția sau cu rezultatul investigației întreprinse în termen de 3 luni de la data la care s-a comunicat acesteia că plângerea este admisibilă.

În situația în care este necesară efectuarea unei investigații mai amănunțite sau coordonarea cu alte autorități de supraveghere, ANSPDCP informează persoana vizată în legătură cu evoluția investigației, din 3 în 3 luni, până la finalizarea acesteia.

Plângerea în care nu se precizează datele de identificare ale petentului (nume, prenume, adresă poştală de domiciliu sau de reşedinţă ori adresă de poștă electronică) este considerată anonimă şi se clasează, fără a se formula un răspuns petentului.

Procedura de primire și soluționare a plângerilor este reglementată prin Decizia nr. 133/2018 a Președintelui Autorității Naționale de Supraveghere, publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 13 iulie 2018, disponibilă aici

Formularul de plângere online este disponibil aici.

 

*Prezentul articol nu reprezintă consultanță juridică în sensul Legii 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Pentru mai multe informații privind transmiterea unei plângeri către autoritatea de supraveghere, vă recomandăm să vă adresați unui avocat specializat în domeniul protecției datelor.