Impreviziune, forta majora, caz fortuit în contextul COVID-19

Instituirea stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul 195/2020 precum și răspândirea accelerată a virusului SARS-CoV-2 au afectat raporturile juridice încheiate anterior acestei împrejurări, părțile căutând remedii eficiente pentru a putea gestiona situația existentă.

Așadar, în momentul în care ne raportăm la situația creată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 este important a cunoaște dacă și în ce măsură ar fi aplicabile cauze care ar duce la neexecutarea sau chiar încetarea raporturilor juridice din motive neimputabile părților. Printre astfel de instituții de drept se numără: impreviziunea, forta majora și cazul fortuit, urmând a fi analizate fiecare în parte.

  • Despre impreviziune și aplicabilitatea sa în contextul actual

Impreviziunea, fiind o excepție de la principiul forței obligatorii a contractului, presupune situația în care executarea contractului devine excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației.

Totodată, pentru ca prevederile art. 1.271 Cod Civil să fie aplicabile, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele patru condiții:

  • schimbarea împrejurărilor să intervină după încheierea contractului;
  • schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
  • debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc;
  • debitorul a încercat într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.

Remediile oferite de art. 1.271 Cod Civil pentru o astfel de situație sunt: fie adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, fie încetarea contractului.

Precizăm însă că anterior acestor măsuri care pot fi dispuse doar de către instanța de judecată, este obligatoriu ca debitorul să încerce negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.

Apreciem că o astfel de procedură, în acest context, ar putea remedia rapid situația doar în cazul în care în urma negocierilor purtate între părți s-ar ajunge la o adaptare a clauzelor contractuale în sensul restabilirii echilibrului contractual.

Susținem acest lucru deoarece, sesizarea instanței de judecată cu o cerere având ca obiect adaptarea sau chiar încetarea contractului nu s-ar judeca pe durata stării de urgență. Potrivit art. 42 din Decretul 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României se judecă doar cauzele de urgență deosebită. O cerere de chemare în judecată având ca obiect adaptarea contractului sau încetarea acestuia ca urmare a intervenirii impreviziunii nu s-ar încadra în această sferă, judecarea sa fiind suspendată până la încetarea stării de urgență.

Totodată, în cazul în care părțile au renunțat expres, prin contractul încheiat, la aplicarea prevederilor impreviziunii, dispozițiile art. 1.271 Cod Civil devin inaplicabile, contractul reprezentând legea părților.

  • Despre forta majora și aplicabilitatea sa în contextul actual

Forta majora, definită de art. 1.351 Cod Civil ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, este a doua instituție de drept civil care ridică semne de întrebare în ceea ce privește aplicabilitatea sa în contextul situației actuale.

Prin Decretul 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României a fost reglementată posibilitatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri de a elibera, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul COVID-19 certificate de situație de urgență în baza documentelor justificative, însă obținerea acestora nu conduce automat la existența unui caz de forță majoră.

În ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii, OUG 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare impune, în art. X alin. (2) încercarea renegocierii contractelor înainte de a declara forta majora.

De asemenea este important a se observa că același articol instituie în alin. (3) o prezumție relativă de forță majoră. Așadar se prezumă a constitui caz de forta majora, în sensul ordonanţei de urgenţă, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă şi inevitabilă la care se referă art. 1.351 alin. (2) din Codul Civil, care rezultă dintr-o acţiune a autorităţilor în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea şi combaterea pandemiei determinate de infecţia cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici şi mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situaţie de urgenţă.

Din analiza acestui text de lege rezultă ca nu însăși pandemia cu virusul SARS-CoV-2 constituie cazul de forță majoră, ci acțiunile autorităților efecutate în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combatera pandemiei. Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat. Pentru a beneficia de această prezumție este necesar ca întreprinderiile mici și mijlocii afectate să ateste acest fapt prin certificatul de situație de urgență.

Este de reținut faptul că această prezumție este una relativă, iar partea interesată o poate răsturna prin orice mijloc de probă. De asemenea este menționat că nu vor fi considerate imprevizibile măsurile luate de către autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență, respectiv Decretul 195/2020.

Așadar, prin OUG 29/2020 a fost instituită posibilitatea întreprinderilor mici și mijlocii de a invoca forța majoră, după eșuarea încercării de renegociere, față de acțiunile autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei, cu condiția obținerii certificatului de situație de urgență.

Cu toate acestea, posibilitatea de a invoca forta majora reglementată de art. 1.351 Cod Civil apreciem că rămâne deschisă pentru cei care nu se încadrează în prevederile ordonanței de urgență. Desigur, aplicabilitatea acestei instituții de drept se poate analiza de la caz la caz.

O problemă intervine în cazul în care părțile au înțeles să înlăture în mod expres efectele forței majore în contractul încheiat. În acest caz este clar că acestea nu se vor putea prevala de dispozițiile art. 1.351 Cod Civil, însă întrebarea este dacă vor fi aplicabile dispozițiile art. X alin. (3) din OUG 29/2020.

Neexistând încă decizii de practica a instanțelor de judecată, putem doar să apreciem că OUG 29/2020 prevede dispoziții pentru o situație excepțională, pe care părțile nu o cunoșteau în momentul în care au renunțat la aplicabilitatea forței majore definită de Codul Civil.

Așadar, în opinia noastră, chiar dacă părțile au renunțat la aplicabilitatea forței majore așa cum este ea definită de Codul Civil, în contextul acestei situații excepționale generate de către pandemia cu virusul SARS-CoV-2 ar trebui să fie aplicabile dispozițiile OUG 29/2020.

Vă reamintim că dispozițiile art. X din OUG 29/2020 sunt destinate întreprinderilor mici și mijlocii a căror activitate este afectată, presupunând încercarea renegocierii clauzelor contractuale și obținerea certificatului de situație de urgență.

  • Despre cazul fortuit și aplicabilitatea sa în contextul actual

Această ultimă instituție de drept este reglementată de art. 1.351 alin. (3) Cod Civil, fiind un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul s-ar fi produs.

Spre deosebire de forța majoră, doctrina apreciază că în acest caz evenimentul este determinat de anumite împrejurări obiective care își au izvorul tocmai în natura internă a lucrului sau a sferei de activitate, control și influență a debitorului..

Dacă în ceea ce privește forța majoră, legiuitorul a reglementat prin OUG 29/2020 un caz nou, aplicabil întreprinderilor mici și mijlocii, subliniem că această prevedere nu se aplică și cazului fortuit. Mai mult, în cazul în care este respinsă cererea de acordare a certificatului de stare de urgență, petentul nu este automat sub incidența unui caz fortuit. Desigur, încadrarea corectă și promovarea unei viitoare acțiuni în instanță se poate face in concreto, în funcție de particularitățile fiecărui caz.

În concluzie, determinarea ca fiind general aplicabilă a uneia dintre aceste trei instituții de drept este imposibilă, depinzând de particularitățile fiecărui caz în parte. Important a se reține este că atât în cazul impreviziunii cât și în ceea ce privește prezumția de forță majora instituită de OUG 29/2020 este vitală negocierea contractului pentru a modifica, cel puțin temporar, clauzele contractuale și a restabilirii echilibrului contractual.

În măsura în care motivele invocate pentru obținerea certificatului de stare de urgență nu sunt suficiente pentru acordarea acestuia, încadrarea automată a împrejurării ca fiind un caz fortuit nu este corectă, fiind necesară analizarea in concreto a tuturor circumstanțelor existente.

De asemenea, renunțarea expresă în cuprinsul contractului încheiat la aplicarea acestor instituții de drept echivalează, de cele mai multe ori, cu imposibilitatea invocării cu succes a acestora chiar și în contextul actual.