Evoluția tehnologică, digitalizarea și utilizarea internetului la scară largă conferă, fără dar și poate, o serie de beneficii. Exercitarea dreptului la liberă exprimare nu a fost niciodată mai facilă. Avem posibilitatea să ne exprimăm opiniile în presa online, în social media, pe diverse bloguri ale site-urilor pe care le administrăm și prin diverse alte metode și mijloace. Mesajele pe care noi le expunem în mediul online ”călătoresc” cu o viteză impresionantă, putând ajunge, în doar câteva secunde, la milioane de vizualizări.
În aceste condiții, trebuie manifestată o și mai mare atenție asupra mesajelor pe care le expunem public. Trebuie să înțelegem că libertatea de exprimare nu este un drept absolut iar această libertate pe care o avem poate fi restrânsă cu scopul de a proteja reputația sau a drepturile altor persoane. Trebuie să devenim conștienți de impactul pe care informațiile pe care le expunem public îl pot avea asupra altor persoane, asupra onoarei și reputației acestora, de prejudiciile pe care mesajele noastre le pot cauza și să acționăm într-o manieră responsabilă.
Recent, au fost supuse analizei noastre o serie de cazuri în care diverși profesioniști din domeniul sănătății (medici) au fost atacați public cu comentarii denigratoare venite din partea unor pacienți nemulțumiți. În urma analizării cazurilor respective am constatat că, într-adevăr, conduita pacienților respectivi a depășit limitele libertății de exprimare, încâlcând drepturile medicilor. Consecința firească a unor asemenea conduite este răspunderea pacienților care se fac vinovați. Prezentul articol își propune să aducă câteva lămuriri cu privire la situațiile, tot mai dese, de încălcare a demnității persoanelor și a consecințelor pe care o asemenea conduită le poate genera, cu precădere în rândul profesioniștilor.
-
Atingerea reputației. Diferența între judecăți de valoare și afirmații factuale
Potrivit Codului Civil, orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute de lege.
Referitor la încălcările privind onoarea și reputația, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a clasificat afirmațiile unei persoane în două categorii: judecăți de valoare și afirmații factuale. Judecățile de valoare presupun exprimarea opiniei unei persoane asupra calităților profesionale, morale și personale ale altuia. Afirmațiile factuale se referă la exprimarea unor acuzații de a fi comis fapte determinate. Potrivit Curții, atunci când comunicarea unor afirmații factuale nu este realizată cu bună-credință, se impune aplicarea unor sancțiuni pentru a proteja drepturile și libertățile altuia.
Spre exemplu, un comentariu de genul ”Am fost la un consult la medicul x și nu am rezonat cu el; nu am reușit să înțeleg exact problema mea medicală și am plecat din cabinet confuz” poate fi considerat drept o judecată de valoare, o opinie personală a pacientului și este puțin probabil ca el să fie considerat o încălcare a reputației medicului. Pe de altă parte, o afirmație de genul ”medicul x nu deține competențele necesare pentru a efectua intervenția y; mie mi-a greșit intervenția; a săvârșit un act de malpraxis” poate fi considerată drept o afirmație factuală de natură să aducă atingere onorarei și reputației medicului respectiv.
-
Ce remedii există în caz de denigrare?
Potrivit Codului civil, persoana care consideră că i-a fost prejudiciată onorarea și reputația poate acționa în judecată pe cel care se face vinovat și poate solicita constatarea caracterului ilicit al faptei, încetarea încălcării (spre exemplu, ștergerea conținutului denigrator) și interzicerea, pentru viitor, a unei asemenea conduite. Adițional acestor remedii, victima poate solicita daune materiale și morale, acestea din urmă fiind menite să repare prejudiciul nepatrimonial cauzat.
-
Daune morale pentru denigrare
Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte persoana a cărei demnitate a fost încălcată.
În general, acțiunile care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului, imaginii, reputației sau cinstei unui profesionist constau în proferarea de defăimări și denigrări la adresa acestuia, constând în acuzații de a fi săvârșit anumite fapte determinate (greșeli profesionale sau malpraxis în cazul medicilor), făcute prin articole denigratoare în presă, prin comentarii în social media, prin recenzii negative etc.
În domeniul medical, simplul fapt că o intervenție medicală nu decurge conform așteptărilor pacientului sau că nu se atinge rezultatul dorit, nu presupune implicit o culpă profesională din partea medicului. Cu mici excepții, obligațiile medicului sunt obligații de diligență, iar nu de rezultat. Dacă pacientul se consideră lezat în drepturile sale, el are posibilitatea să se adreseze forurilor competente și să obțină o analiză a cazului său și, implicit, o confirmare/ infirmare a unui eventual malpraxis. În schimb, în exprimarea publică a opiniei sale, pacientul trebuie să manifeste o atenție sporită asupra mesajului transmis întrucât, dacă se va dovedi că acuzațiile sunt nefondate și că au fost efectuate cu rea-credință, se poate atrage răspunderea pacientului.
În cazul unui medic, spre exemplu, simpla supoziție de a fi comis anumite fapte determinate (malpraxis medical, vătămare corporală, exercitarea fără drept a profesiei etc.) poate avea un impact devastator, chiar dacă acuzațiile sunt nefondate. Reputația profesională poate fi grav afectată, iar acest lucru poate duce la pierderi financiare, tensiuni cu colegii, stres psihologic și dificultăți în continuarea carierei. Un profesionist din domeniul sănătății se bazează pe încrederea pacienților pentru a-și construi și menține practica. Or, un articol sau un comentariu denigrator poate genera instant o lipsă de încredere în rândul pacienților.
Dincolo de aceste repercusiuni, comentariile denigratoare, cu precădere în contextul în care această conduită este perpetuată în timp și se realizează prin multiple acțiuni (articole de presă, postări în social media, recenzii etc.) pot supune profesionistul unor suferințe morale (psihice) manifestate prin sentimente de neliniște, umilință și chiar frică legată de percepția pe care clienții/ pacienții, membrii familiei sale și cunoscuții săi ar putea să și-o formeze în mod greșit. Aceste sentimente îi pot afecta profesionistului performanța profesională, interacțiunile cu clienții dar și relațiile în plan familial.
Trebuie să înțelegem că un mesaj denigrator, odată expus public, generează niște repercusiuni care nu se opresc prin simpla ștergere a mesajului. Evident că ștergerea reprezintă unul dintre remediile avute la dispoziție dar, de cele mai multe ori ea nu asigură, prin ea însăși, o reparație integrală a prejudiciului cauzat. Mesajul denigrator, odată recepționat de public, generează în rândul acestuia o îndoială cu privire la competențele profesionale ale persoanei vizate, îndoială care nu dispare prin simpla ștergere a mesajului.
Toate aceste consecințe resimțite de persoana prejudiciată o îndreptățesc să solicite plata unor daune morale. Cât privește cuantumul acestor daune, ICCJ a statuat că, în stabilirea existenței prejudiciului moral trebuie luat în considerare caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale lezate, situația personală a victimei, ținându-se cont de mediul social din care face parte, de educația sa, de nivelul de cultură, de standardul de moralitate, psihologia victimei, etc. Deoarece este vorba de lezarea unor valori fără conținut economic, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile.
Prin urmare, în stabilirea cuantumului prejudiciului se vor lua în considerare particularitățile fiecărui caz în parte. Se vor avea în vedere amploarea încălcării (spre exemplu, numărul de vizualizări), contextul socio-economic al persoanei lezate și circumstanțele personale ale acesteia.
În legătură cu proba prejudiciului moral, potrivit unei decizii a ICCJ (susținută de altfel și de practica CEDO), proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate. Acest lucru este motivat de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, context în care proba sa directă este practic imposibilă. Așadar, dată fiind natura prejudiciului moral, ICCJ a stabilit, în decizia la care facem referire, că nu era necesar a se proba, fără dubiu și fără echivoc, împrejurarea că ar fi fost deteriorată în vreun fel buna reputație a reclamantului în contextul în care pârâtul, prin afirmațiile sale cu caracter scandalos și neadevărat, făcute în cadrul unei campanii de denigrare desfășurată la un nivel foarte extins, pe posturi de televiziune și în presă, a produs o atingere semnificativă a valorilor ce definesc personalitate umană, ”atacul” atingând un anumit nivel de gravitate, apt a produce consecințe negative în plan moral victimei. [ICCJ, s. a I-a civ., dec. nr. 153/2016, www.scj.ro].
Deși suferința psihologică este imposibil de probat, ea având un caracter intern și subiectiv, apreciem totuși că, de la caz la caz, se poate administra un probatoriu pentru a dovedi manifestările externe ale suferinței, impactul în relația cu colegii de serviciu, consecințele în plan familial și eventuale alte consecințe pe care acțiunile denigratoare l-au avut asupra victimei.
Concluzionând, se impune reținerea faptului că libertatea de exprimare, deși este un drept fundamental, nu se poate exercita în orice condiții și fără nicio limitare. Avem dreptul să ne exprimăm liber dar atunci când, prin afirmațiile pe care le facem, lezăm drepturile altor persoane, vom fi trași la răspundere. John Stuart Mill spunea că“Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt.”
Prezentul articol nu constituie consultanta juridica în sensul Legii 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Pentru o consultanta juridica referitoare la atingerea reputației și remediile existente, vă rugam sa ne scrieți la office@law-partners.ro și vă va răspunde un avocat specializat.