Dacă părțile sunt de acord cu divorțul, procesul se poate finaliza la primul termen de judecată. Dacă se solicită divorțul din culpă comună sau din culpa exclusivă a celuilalt soț, se vor administra probe și, prin urmare, vor fi necesare mai multe termene de judecată.

1. Întocmirea cererii de divorț. Aceasta trebuie să conțină anumite elemente obligatorii și să fie însoțită de taxa de timbru, precum și de probele necesare. De aceea, este recomandat ca procedura să fie gestionată de un avocat divorț Timișoara, care cunoaște în detaliu cerințele legale și poate evita eventualele erori procedurale.
2. Înregistrarea cererii de divorț la judecătoria competentă.
3. Comunicarea cererii de divorț către celălalt soț, care va putea să își prezinte apărările printr-o întâmpinare sau, dacă are pretenții proprii, să facă cerere reconvențională. 
4. Citarea părților pentru a se prezenta în instanță. Cu câteva excepții, prezența soțului care a pornit procesul de divorț este obligatorie. Totuși, dacă soțul care a pornit procesul de divorț locuiește în străinătate, acesta nu trebuie să se prezinte personal, putând fi reprezentat de un avocat.
5. După administrarea probelor, instanța va pronunța o soluție (admite sau respinge cererea). 

În procesele de divorț se pot audia inclusiv rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, cu excepția copiilor părților.  

Audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, iar opiniile acestuia vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate. 

Salariul, pensia şi altele asemenea, precum şi veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune.

Până la 1/4 din venitul lunar net pentru un copil, 1/3 pentru 2 copii şi 1/2 pentru 3 sau mai mulți copii. Aceste plafoane sunt plafoane maxime iar nu minime astfel încât instanțele de judecată pot să stabilească un cuantum mai mic față de cotele menționate. Mai trebuie menționat faptul că totalul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane nu poate depăși 1/2 din venitul net lunar al celui obligat.

Dacă prin mutare sunt afectate drepturile părintești al celuilalt părinte cum ar fi de exemplu dreptul de a avea relații personale cu minorul (programul de vizită), atunci această mutare nu poate avea loc decât cu acordul prealabil (deci obținut înainte de a se efectua mutarea) al celuilalt părinte.

În caz de neînțelegere între părinți, hotărăște instanța de judecată potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinți.

În cazul în care după stabilirea măsurilor cu privire la copiii minori s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanță, aceste măsuri pot fi modificate, la cerere.  

Bunurile dobândite de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei sunt bunuri comune de la data dobândirii lor, indiferent de durata căsătoriei. De regulă, bunurile pe care soții le dobândesc în timpul căsătoriei se împart la divorț sau ulterior divorțului. Există însă și posibilitatea ca bunurile comune să fie împărțite și în timpul căsătoriei. Partajul se poate face la notar sau, în caz de neînțelegere, pe cale judecătorească

Legea prezumă că soții au avut o contribuție egală (50/50) atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Prezumția poate fi răsturnată în mod evident prin probatoriul administrat de soț, însă de cele mai multe ori această prezumție rămâne valabilă pentru că este reținut în favoarea soției aportul adus în gospodărie și la creșterea copiilor.

Bunurile dobândite înainte de căsătorie sunt și rămân bunuri proprii ale soțului care le-a dobândit. Prin urmare, aceste bunuri nu se vor împărți în caz de divorț, indiferent de durata căsătoriei. Spre exemplu, dacă unul dintre soți a achiziționat o locuință înainte de căsătorie iar ulterior căsătoriei această locuință a fost folosită de ambii soți, celălalt soț nu dobândește vreun drept de proprietate asupra acestei locuințe, indiferent de durata folosirii locuinței.

Totuși, dacă respectiva locuință (proprietatea unuia dintre soți) este folosită ca și locuință de familie a celor doi soți, atunci legea impune anumite limitări soțului proprietar în sensul că acesta nu poate, fără acordul celuilalt soţ, să vândă sau să închirieze respectiva locuință. Evident că, dacă acordul este refuzat fără un motiv legitim, soţul proprietar poate să sesizeze instanţa de judecată pentru ca aceasta să autorizeze vânzarea sau închirierea locuinței familiale.

În prezent concubinajul nu este reglementat în România. Bunurile achiziționate separat de către concubini sunt bunuri proprii.Singura situație în care putem vorbi despre bunuri comune este atunci când ambii concubini au participat la achiziția unui anumit bun, de exemplu atunci când cei doi cumpără un apartament împreună.

• certificatul de căsătorie
• cărțile de identitate ale soților
• certificatele de naștere ale minorilor