vecin galagios
Conviețuirea într-un imobil colectiv presupune respectarea unor norme elementare de comportament și bună vecinătate. Din păcate, situațiile în care un locatar tulbură liniștea celorlalți – de exemplu, prin audiții muzicale la volum ridicat în miez de noapte – sunt frecvente. În astfel de cazuri, legea oferă soluții clare.
Acest articol analizează, dintr-o perspectivă juridică, ce pași poți urma atunci când un vecin ascultă muzică la ore ilegale, ce sancțiuni prevede legislația, și în ce condiții poți obține despăgubiri în instanță.
Conform dispozițiilor art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 constituie contravenție tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora.
Pentru o astfel de contravenție vecinul gălăgios poate fi amendatîntre 500 și 1.500 lei.
În cazul repetării contravențiilor de către vecinul gălăgios într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se mai poate acorda încă o amendă între 2.000 lei la 3.000 lei sau chiar prestarea a 70-120 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
📌 Caz Particular: Municipiul Timișoara
În funcție de orașul unde locuiești, s-ar putea să fie adoptate la nivelul Consiliilor Locale anumite hotărâri locale (HCL) care prevăd reguli stricte suplimentare referitor la ordinea și liniștea publică.
De exemplu, în Mun. Timișoara, HCL nr. 242/2019 impune respectarea nivelului maxim de zgomot ambiental:
- ≤ 45 dB pe timp de noapte la exteriorul imobilelor.
- ≤ 30 dB în interiorul locuințelor.
Zgomotele puternice, repetate și intenționate, mai ales în intervalul legal de odihnă, pot constitui temei legal suficient pentru intervenția autorităților sau deschiderea unei acțiuni civile.
Poliția Locală al Mun. Timișoara aplică frecvent sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice în blocuri de locuințe. Conform unei comunicări oficiale din 2025, peste 140 de contravenții au fost constatate doar în primul semestru al anului.
🔍 Ce Poți Face – Etape Practice
- Notificarea informală – Dacă este posibil și te simți în siguranță, poți încerca o discuție amiabilă cu vecinul gălăgios. Poți chiar să îi trimiți o notificare scrisă (e-mail, SMS, recomandată cu confirmare) pentru a crea o dovadă clară a solicitării de încetare.
- Sesizarea Poliției Locale – Dacă vecinul gălăgios persistă, apelează Poliția Locală. Aceștia pot constata fapta și aplica sancțiuni. Procesul-verbal rezultat constituie probă solidă într-un eventual litigiu civil.
- Sesizarea Asociației de Proprietari – Unele regulamente interne prevăd interdicții specifice privind utilizarea echipamentelor audio la orele de liniște. Asociația poate media conflictul sau emite avertismente scrise.
⚖️ Acțiunea în instanță: solicitarea de daune
În cazul în care deranjul se repetă, afectează somnul, sănătatea, activitatea profesională sau bunăstarea psihologică, poți să introduci o acțiune civilă având ca obiect obligația de a face, respectiv de a înceta să mai repete tulburarea orelor de liniște.
Prin intermediul acțiunii poți solicita atât daune morale (pentru stres, anxietate, tulburarea vieții personale), cât și daune materiale (dacă ai cheltuit pentru consultații, tratamente sau ai pierdut venituri).
Pentru proces va fi nevoie de probe concrete privind gălăgia efectuată de vecin, respectiv înregistrări audio- video, martori (alți locatari afectați), procesele verbale emise de poliția locală, adeverințe medicale, dacă este cazul, precum și dovezi că s-a încercat o rezolvare amiabilă.
🧾 Concluzie
Tulburarea liniștii în imobilele colective nu este doar o neplăcere, ci o faptă cu consecințe juridice clare. Dacă ești victima unui astfel de comportament, ai dreptul să:
- Reclami fapta autorităților;
- Obții sancționarea contravenientului;
- Soliciți despăgubiri în instanță pentru prejudiciul suferit.
📌 Liniștea în locuință nu e un privilegiu, ci un drept legal.
Dacă ai trecut printr-o astfel de situație și nu știi cum să procedezi, contactează-ne! Te putem ajuta să redactezi notificările inițiale, precum și acțiunea în instanță.
Prezentul articol nu constituie consultanță juridică în sensul Legii 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.