Blog

Contestare amenda pentru necomunicarea conducătorului auto

Contestare amenda

Numeroase companii primesc procese-verbale de sancționare contravențională pentru că nu au comunicat poliției datele conducătorului auto căruia i-au încredințat un vehicul spre a-l conduce. Această situație poate genera amenzi semnificative și, uneori, abuzive, mai ales dacă solicitarea poliției nu a fost transmisă în mod legal.

Obligația legală de comunicare a datelor șoferului

Potrivit O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, la solicitarea poliției rutiere sau locale, proprietarul unui vehicul este obligat să comunice datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru conducere pe drumurile publice. Nerespectarea acestei obligații atrage sancțiuni pentru companie, astfel:

  • Amendă: 21–100 puncte-amendă;
  • Valoarea unui punct-amendă: 202,5 RON
  • Amenda totală aplicabilă: între 4.252,5 RON – 20.250 RON

Pe lângă cuantumul semnificativ al amenzii, pentru această contravenție – de a nu comunica datele șoferului – nu se poate achita jumătate din minimul amenzii, astfel că firma sancționată contravențional trebuie să achite cuantumul integral al amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție.

Problemă frecventă: compania nu a primit solicitarea poliției de a indica datele șoferului. Temei pentru contestare amendă

Potrivit legii, solicitarea prin care poliția cere datele conducătorului auto poate fi transmisă prin mijloace electronice dacă proprietarul a optat pentru comunicare electronică. În lipsa acestei opțiuni, solicitarea se transmite fizic la sediul companiei.

În practică, foarte multe companii primesc amenda pentru necomunicarea datelor șoferului, chiar dacă nu au primit în prealabil și comunicarea prin care le sunt solicitate aceste date. În aceste cazuri, există o șansă reală de contestare a procesului-verbal și, în multe situații, se poate dispune anularea amenzii aplicate. În secțiunea finală a acestui articol am enumerat câteva soluții pronunțate în cazuri similare.

Sarcina probei privind transmiterea legală a solicitării revine poliției. Dacă contravenientul contestă amenda iar poliția nu poate face dovada că a comunicat în mod legal solicitarea de transmitere a datelor șoferului, contravenientul va avea câștig de cauză.

Cum se contestă procesul-verbal de amendă?

  1. Contravenientul trebuie să depună o plângere contravențională în termen de 15 zile de la primirea procesului-verbal de sancționare contravențională; respectarea acestui termen este esențială, în caz contrar instanta va respinge plângerea ca tardiv introdusă, fără să mai analizeze temeinicia ei (motivele invocate de contraveninent);
  2. Plângerea contravențională trebuie să fie motivată în fapt și în drept;
  3. Trebuie achitată și depusă o taxă judiciară de timbru de 20 RON; taxa se depune odată cu plângerea contravențională sau în termen de 10 zile de la data la care contravenientul a primit comunicarea instanței cu mențiunea de a achita taxa de timbru;

Beneficiile apelării la un avocat pentru contestare amenda

Apelarea la un avocat oferă avantaje semnificative:

  • avocatul verifică legalitatea comunicării solicitării;
  • adună dovezi care susțin plângerea contravențională;
  • redactează plângerea contravențională în termenul legal, prezentând argumente solide în fapt și în drept;
  • șansele de câștig în instanță, cu consecința exonerării companiei de la plata amenzii, sunt mai mari.

Soluții judecăroreși favorabile contraveninenților:

  • Judecătoria Timișoara: Analizând susținerile petentei cu privire la neprimirea de către aceasta a solicitării/invitaţiei nr. ACG000437 din 13.03.2024, prin care i s-ar fi pus în vedere să transmită datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul marca ####, negru, având nr. de înmatriculare #######, pentru a-l conduce pe drumurile publice, autovehicul care la data de 24.01.2024, ora 20.02 a încălcat prevederile art. 108 alin. 1, lit. a) pct. 8 din HG #########, instanța reține că acestea sunt întemeiate. În concret, deși intimata a depus la dosar copia solicitării/invitaţiei nr. ACG000437 din 13.03.2024 aceasta nu a făcut dovada comunicării sale efective către petentă. #### instanța i-a solicitat în mod expres intimatei, prin rezoluția din 11.09.2024, comunicată acesteia la 17.09.2024 (fila 20), să depună împreună cu întâmpinarea și dovada comunicării invitației către petentă, aceasta nu și-a îndeplinit corespunzător această obligație.[…] Or, întâmpinării nu a fost atașat acest proces verbal reprezentând dovada comunicării către petentă a nr. ACG000437 din 13.03.2024, nefiind probată îndeplinirea condiției prealabile pentru reținerea în sarcina petentei a contravenției reglementate la art. 105 alin. 1 pct. 10 din OUG 195/2002.” (Hotărâre nr. 38258/2024 din 11.12.2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara, cod RJ de763e548 https://www.rejust.ro/juris/de763e548)
  • Judecătoria Timișoara:Or, în cauză, intimatul nu a depus solicitarea nr. AC040993 din data de 13.03.2024 și nici dovada comunicării acesteia către petentă, evocând probele tehnice, ce nu sunt apte a suplini lipsa dovezii comunicării solicitării nr. AC040993 din data de 13.03.2024 către petentă. În acest context, în lipsa comunicării solicitării nr. AC040993 din data de 13.03.2024, în sarcina petentei nu s-a născut obligația de a comunica datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul marca BMW cu număr de înmatriculare B 883 EXO, culoare neagră, pentru a conduce pe drumurile publice și care, la data de 10.11.2023, ora 1131, a încălcat prevederile art. 142 lit. a) pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002.” (Sentința 16098/2025 din 30.05.2025, cod RJ 4e4247898 https://rejust.ro/juris/4e4247898)

 

  • Sect. 1 București: ”… în condițiile în care solicitarea de furnizare a datelor de identificare nu a fost comunicată în mod legal petentei, nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea contravenției de a nu se conforma solicitării în termenul indicat de Poliția Locală Sector 1.” (Jud. Sect. 1 București, Secția I Civilă, Decizia nr. 9274/2025 din 04.09.2025, https://rejust.ro/juris/58489e856).

 

  • Judecătoria Alba Iulia: ”Ca atare, nu se poate conchide că adresa prealabilă cu nr. 86980/15.10.2024 a fost legal comunicată. În consecință, luând în considerare împrejurarea că petenta nu a luat cunoștință de obligația de a oferi relațiile solicitate de intimat, pasivitatea ce i se impută nu este sancționabilă contravențional în acord cu art. 105 pct. 10 rap. la art. 39 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, deoarece lipsește vinovăția.” (Sentința nr. 1524/2025 din 10.07.2025 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, cod RJ 2845d7ed7 https://www.rejust.ro/juris/2845d7ed7)

 

  • Judecătoria Sibiu ”[…] borderoul ante menționat face doar dovada depunerii adresei la oficiul poștal și nu confirmă primirea adresei de către petentă. Instanța reține că, obligația comunicării revine organului din care face parte agentul constatator, iar contravenientului nu i se poate imputa faptul că nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru comunicarea corespondenței, întrucât acestuia nu îi revine nicio obligație cu privire la comunicare.[…].  În aceste condiții, instanța apreciază că petentei nu i-a fost comunicată în mod efectiv înștiințarea emisă de intimat, întrucât nu a semnat de primire și nici nu a refuzat primirea corespondenței. Astfel, intimatul avea obligația să comunice înștiințarea prin afișare la sediul contravenientei, această modalitate de comunicare fiind subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.” (Sentința nr. 4746/2025 din 08.08.2025 pronunțată de Judecătoria Sibiu, cod RJ 584937848 (https://www.rejust.ro/juris/584937848).

 

  • Judecătoria Buftea: ”[…] în lipsa comunicării legale a adresei nr. 65237/23.07.2024 nu se poate reține în sarcina petentei comiterea faptei contravenționale prevăzute de art. 105 pct. 10 din OUG nr. 195/2002, deoarece o condiție de tipicitate este reprezentată de existența unei solicitări adresate petentei. Or, câtă vreme această solicitare nu a fost legal comunicată petentei, nu exista nici obligația de a răspunde acesteia în termenul indicat, iar în sarcina petentei nu se poate reține nicio culpă pentru omisiunea de a răspunde. Așadar, procesul-verbal de contravenție nu a fost în mod temeinic încheiat și se impune a fi anulat.” (Sentința 9254/2025 din 31.07.2025 pronunțată de Judecătoria Buftea, cod RJ 2845gd725 (https://www.rejust.ro/juris/2845gd725)  

***

Prezentul articol nu constituie consultanta juridica în sensul Legii 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Pentru o consultanta juridica privind contestarea unei amenzi, vă rugam sa ne scrieți la office@law-partners.ro și vă va răspunde un avocat specializat.

Av. Slageana BRANCOV | BRANCOV HENRICH S.C.A.