Blog

Autoexcludere ONJN ignorată: Ghid complet pentru recuperarea banilor pierduți

Jocurile de noroc online pot deveni o problemă gravă, iar legislația din România oferă o soluție legală pentru jucătorii care doresc să se oprească: autoexcluderea ONJN. Dar ce se întâmplă când această măsură nu este respectată de operatorii de jocuri de noroc, iar jucătorul pierde în continuare bani?

În prezentul articol, îți explicăm tot ce trebuie să știi despre autoexcludere și cum poți să îți recuperezi prejudiciul dacă ai fost afectat.

Ce este autoexcluderea ONJN?

Conform art. 15¹ din OUG nr. 77/2009, ai dreptul de a solicita autoexcluderea, adică întreruperea accesului tău la jocurile de noroc, pentru protejarea propriei tale sănătăți emoționale, financiare și sociale. Practic, autoexcluderea este o solicitare oficială prin care un jucător cere ONJN să-i suspende accesul la toate platformele de jocuri de noroc licențiate din România.

După procesarea cererii, ONJN notifică toți operatorii licențiați, care sunt obligați legal să blocheze accesul conturilor asociate persoanei respective.

Cum se face autoexcluderea?

Cererea de autoexcludere se face doar în nume propriu. Modelele de cereri sunt cuprinse în Ordin și se pot descărca de aici.

De reținut că autoexcluderea este voluntară, dar are caracter obligatoriu pentru organizatorii de jocuri de noroc. Astfel, o dată completată cererea de autoexcludere poate fi depusă la ONJN prin una din următoarele modalități:

(i) Direct la sediul ONJN sau la sediile teritoriale: Te prezinți cu actul de identitate, completezi cererea pe loc și cererea îți este validată.

Aici regăsești sediul ONJN și sediile teritoriale: https://onjn.gov.ro/contact/

(ii) Prin e-mail la autoexcludere@onjn.gov.ro, dacă ai semnătură electronică calificată. Dacă nu ai, o poți obține de la furnizori acreditați.

(iii) Prin declarație notarială sau atestată de avocat: Declarația trebuie să conțină toate datele prevăzute în forma cuprinsă în ordin și să fie trimisă la adresa de e-mail menționată în ordin, direct de către notar/avocat.

(iv) Prin intermediul unui organizator de jocuri de noroc licențiat: Depui cererea de autoexcludere cuprinsă în ordin, în original, la organizatorul de jocuri de noroc, însoțită de copia cărții de identitate. Organizatorul de jocuri de noroc are obligația legală de a o trimite către ONJN în maximum 2 zile lucrătoare.

De la acel moment, conturile tale ar trebui automat blocate pe toate site-urile licențiate în România.

Ce se întâmplă dacă poți să joci în continuare?

Dacă, după autoexcludere, reușești să te conectezi pe conturi vechi, creezi conturi noi cu aceleași date, pariezi sau joci și pierzi bani, atunci avem o situație gravă. Operatorii nu au respectat obligațiile legale de a te bloca.

Cum poți să recuperezi prejudiciul?

Dacă ai pierdut bani după ce ai fost declarat autoexclus, ai dreptul legal să ceri recuperarea prejudiciului.

Inițial poți transmite către ONJN o sesizare oficială privind situația ta, precum și operatorilor de jocuri de noroc, iar ulterior în cazul în care ONJN sau operatorii nu reacționează poți să depui  în instanță o acțiune civilă pentru recuperarea prejudiciului putând solicita chiar și daune morale.

Ca în orice alt litigiu, vei avea nevoie de probe concrete, respectiv de confirmarea autoexcluderii, extrase bancare cu sumele pierdute, dovezile că ai fost lăsat să joci ulterior autoexcluderii, etc.

Printr-o astfel de acțiune, dacă ai câștig de cauză poți obține rambursarea integrală sau parțială a pierderilor, despăgubiri suplimentare sau chiar și sancțiuni pentru operatorii care nu au respectat măsura ONJN.

Concluzie

Autoexcluderea la ONJN este un mecanism esențial pentru jucătorii care doresc să se protejeze, dar funcționează doar dacă este respectată. Dacă ai fost lăsat să joci și să pierzi bani după activarea autoexcluderii, nu renunța – ai dreptul legal să îți recuperezi prejudiciul.

Ai nevoie de ajutor? 

Dacă ai trecut printr-o astfel de situație și nu știi de unde să începi, contactează-ne! Te putem ajuta să redactezi notificările inițiale, precum și acțiunea în instanță.

Prezentul articol nu constituie consultanță juridică în sensul Legii 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.