Ruxandra SIMIONESCU

Avocat / Senior Partner
„We’ll never hope for your success, we’ll work for it!”

Ruxandra Simionescu este unul dintre asociații fondatori ai societății de avocatură Brancov Simionescu Todor S.C.A. (Law Partners), precum și un membru activ al departamentului de Litigii remarcându-se în mod constant în domenii precum Dreptul Afacerilor, Insolvență & Restructurări și Dreptul Muncii.

Se remarcă prin eleganța cu care gestionează management-ul juridic al corporațiilor din România, cât și din străinătate și, totodată, prin implicarea în aspecte ce țin de dezvoltarea business-ului clienților oferind de fiecare dată soluții juridice adecvate în funcție de modificările legislative și nevoile fiecărui client în parte.

În același timp, s-a individualizat prin abordarea multi-disciplinară a tranzacțiilor imobiliare, reprezentând și asistând cumpărători și vânzători străini în dobândirea proprietăților necesare desfășurării activităților economice, precum și prin reprezentarea și asistența acestora în procedurile de achiziție publică.

Cu o vastă experiență și deținând cunoștințe solide în materia dreptului familiei, a oferit consultanță juridică la standarde înalte, reușind de fiecare dată să protejeze drepturile și interesele clienților și să obțină cel mai bun rezultat posibil în sau în afara sălilor de judecată.

Adițional acestui background legal, Ruxandra Simionescu a coordonat numeroase litigii complexe de natură comercială, fiscală și administrativă, în special în conflicte având ca obiect anularea actelor administrative fiscale, excluderea sau retragerea asociaților, dizolvarea societăților comerciale sau recuperarea creanțelor.

Cel mai recent este angrenată în soluționarea problemelor legale privitoare la evitarea răspunderii civile, contravenționale sau penale pentru degradarea mediului înconjurător, precum și în consilierea companiilor în domeniul farmaceutic având în vedere ultimele acuzații lansate în spațiul public de factori instituționali ce pot influența opinia publică.

  • Domenii de expertiză:
  • Dreptul afacerilor
  • Insolvență & Restructurări
  • Dreptul muncii
  • Divorț & partaj
  • Tranzacții imobiliare
  • Limbi străine: engleză, germană, italiană.
Detalii contact
Av. Ruxandra SIMIONESCU
  • ruxandra.simionescu@law-partners.ro
  • +40722.425.412
Sunt de acord cu Termenii și condițiile