Dacă sunteți în căutarea unui avocat bun pentru divorț sau partaj in Timisoara, faptul că sunteți interesat de serviciile societății de avocați LAW PARTNERS vă aduce deja cu un pas mai aproape de reușită.
Echipa LAW PARTNERS are cei mai buni avocați de divort si partaj, cu o vastă experiență în domeniul divorțurilor, exercitării autorității părintești, cererilor accesorii privind minorii și al partajului.
Suntem pregătiți și competenți pentru a vă gestiona situația, punându-vă la dispoziție cele mai practice și eficiente servicii din acest domeniu.
Nu uitați că decizia dumneavoastră în ceea ce privește avocatul care o să vă gestioneze procesul de divorț sau de încredințare a copiilor este decisivă! În acest domeniu nu vă puteți permite greșeli, este vorba despre viitorul dumneavoastră și al familiei, al copiilor dumneavoastră, se decide dacă o să îi aveți alături sau nu!
Nu ezitați să ne contactați pentru o consultație legală, suntem cei în măsură să vă dăm sfaturi juridice! Nu vă bazați pe sfaturile “bune” pe care le primiți de la cunoștințe, nu ele vor suporta consecințele dezastruoase ale unor decizii luate fără opinia legală a unui specialist!
Depinde de modalitatea în care s-a solicitat divorțul părților. Astfel, dacă părțile sunt de acord cu divorțul, procesul se poate finaliza la primul termen de judecată. În schimb, dacă părțile nu sunt de acord și se solicită divorțul din culpă comună sau chiar culpa exclusivă a unuia dintre soți, în cauză se vor administra probe cum ar fi proba cu martori sau chiar interogatoriul părților, prin urmare, vor fi necesare mai multe termene de judecată.
Pentru demararea unui proces de divorț, legea nu impune anumite cerințe prealabile. Spre exemplu, nu este necesar ca soții să fi stat separați în fapt o anumită perioadă de timp. Soțul care dorește să divorțeze pe cale judiciară, trebuie să întocmească o cerere de divorț și să o înregistreze la registratura judecătoriei. Întrucât această cerere trebuie să conțină anumite elemente și trebuie să fie însoțită de taxa de timbru și probele de care petentul înțelege să se folosească, este recomandat ca procesul să fie pornit de un avocat de divorț. În acest fel, se evită respingerea cererii pentru motive de formă sau anularea acesteia pentru neplata taxei de timbru. Ulterior înregistrării cererii, aceasta va fi comunicată celuilalt soț, care va putea să își prezinte apărările printr-o întâmpinare. Ulterior, ambele părți vor fi citate să se prezinte în instanță. Cu câteva excepții, prezența petentului (a soțului care a pornit procesul de divorț) este obligatorie. Totuși, dacă soțul care a pornit procesul de divorț locuiește în străinătate, acesta nu trebuie să se prezinte personal, putând fi reprezentat de un avocat.
Conform prevederilor Codului de procedură civilă, în procesele de divorț se vor putea asculta rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, însă în afară de copii părților. În procesele de divorț, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, iar opiniile acestuia vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate. Menționăm însă că ascultarea copilului este o procedură distinctă, efectuându-se într-o încăpere din cadrul instanței de judecată separată de sala de ședință.
Da, atât salariul, cât și pensia sunt bunuri comune, în conformitate cu dispozițiile legale ale art. 341 din Codul Civil care prevăd că „Veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale şi altele asemenea, precum şi veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii.”
Întreținerea datorată de părinte copilului se stabileşte până la 1/4 din venitul lunar net pentru un copil, 1/3 pentru 2 copii şi 1/2 pentru 3 sau mai mulţi copii. Trebuie să reținem că plafoanele prevăzute de lege sunt plafoane maxime iar nu minime astfel încât instanțele de judecată pot, în funcţie de fiecare situație în parte, de necesităţile copiilor şi posibilităţile părintelui, să stabilească un cuantum mai mic faţă de cotele menţionate. Spre exemplu, dacă un părinte realizează venituri nete lunare de 4000 euro și are 1 copil de 2 ani, acesta nu trebuie obligat din start la plata sumei de 1000 euro (1/4 din venitul net) ci, în funcție de necesitățile copilului, instanța poate stabili o sumă mai mică. Mai trebuie menționat faptul că totalul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane nu poate depăşi 1/2 din venitul net lunar al celui obligat.
Atunci când locuința copilului este stabilită la unul dintre părinți, acesta își poate schimba locuința fără a avea nevoie de acordul celuilalt părinte. Totuși, dacă prin schimbarea locuinței este afectat exerciţiul autorităţii părinteşti al celuilalt părinte, atunci schimbarea locuinţei copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu acordul celuilalt părinte. Spre exemplu: locuința copilului este stabilită la mamă în Timișoara iar tatăl, care are un drept de vizită locuiește de asemenea în Timișoara. În această situație, dacă mama va dori să se mute în altă țară împreună cu copilul, aceasta va avea în principiu nevoie de acordul tatălui întrucât, prin schimbarea locuinței copilului în altă țară este afectat exercițiul autorității părintești de către tată. În mod evident că, dacă noua locuință va fi stabilită într-o țară învecinată, aproape de graniță astfel încât minorul să poată păstra în mod facil legătura și cu celălalt părinte, de la caz la caz, se poate aprecia că acordul celuilalt părinte nu este necesar. În caz de neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa de judecată potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi.
Dacă printr-o sentință civilă s-a dispus ca minorul să locuiască la domiciliul fostei soții/ fostului soț, împotriva acestei sentințe se poate formula calea de atac al apelului în termen de 30 de zile de la comunicare. Ulterior, se poate demara un nou proces pe rolul instanțelor de judecată în cazul modificării condițiilor inițiale.
Bunurile dobândite de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei (sub regimul comunităţii legale) sunt bunuri comune de la data dobândirii lor, indiferent de durata căsătoriei. De regulă, bunurile pe care soții le dobândesc în timpul căsătoriei se împart la divorț sau ulterior divorțului. Există însă și posibilitatea ca bunurile comune să fie împărțite și în timpul căsătoriei. Partajul se poate face prin act încheiat în formă autentică notarială (partaj la notar), în caz de înțelegere a soților, ori pe cale judecătorească (partaj în instanță), în caz de neînțelegere.
Sunt multe situații când soțiile aleg să rămână acasă, poate chiar pentru a avea grijă de copiii minori, mai ales când soțul are un loc de muncă stabil și bine plătit. Există și situații în care multe dintre femei preferă să nu revină la muncă după încetarea concediului de creștere a copilului, dedicându-se familiei, însă acest lucru nu se materializează într-o cotă redusă la partajul bunurilor. În cazul în care regimul ales la căsătorie a fost cel al comunității de bunuri, legea prezumă că soții au avut o contribuție egală (partajarea 50/50 a bunurilor). Prezumția poate fi răsturnată în mod evident prin probatoriul administrat de soț, însă de cele mai multe ori această prezumție rămâne valabilă pentru că este reținut în favoarea soției aportul adus în gospodărie și la creșterea copiilor.
Bunurile dobândite înainte de căsătorie sunt și rămân bunuri proprii ale soțului care le-a dobândit. Prin urmare, aceste bunuri nu se vor împărți în caz de divorț, indiferent de durata căsătoriei. Spre exemplu, dacă unul dintre soți a achiziționat o locuință înainte de căsătorie iar ulterior căsătoriei această locuință a fost folosită de ambii soți, celălalt soț nu dobândește vreun drept de proprietate asupra acestei locuințe, indiferent de durata folosirii locuinței.
Totuși, dacă respectiva locuință (proprietatea unuia dintre soți) este folosită ca și locuință de familie a celor doi soți, atunci legea impune anumite limitări soțului proprietar în sensul că acesta nu poate, fără acordul celuilalt soţ, să vândă sau să închirieze respectiva locuință. Evident că, dacă acordul este refuzat fără un motiv legitim, soţul proprietar poate să sesizeze instanţa de judecată pentru ca aceasta să autorizeze vânzarea sau închirierea locuinței familiale.
În prezent concubinajul NU este reglementat în România. Bunurile achiziționate separat de către concubini sunt bunuri proprii.
Singura situație în care putem vorbi despre bunuri comune este atunci când ambii concubini au participat la achiziția unui anumit bun, de exemplu atunci când cei doi cumpără un apartament împreună. În această situație, fiecare dintre concubini va deveni proprietarul apartamentului proporțional cu contribuția acestuia la prețul de cumpărare. În cazul în care achiziția s-a efectuat doar pe numele unuia dintre concubini, esențială este stabilirea, prin probe, a cotei de contribuţie fiecărui concubin la achiziţie.
1. puteți introduce acțiunea de divorț fără să fiți prezent în țară?
2. este suficient în acest caz să se prezinte doar avocatul dvs. pentru a vă reprezenta interesele?
3. după 20 de ani de căsătorie, dacă sunteți vinovat pentru divorț plătiți sume de bani pentru tot restul vieții soției/soțului?
4. puteți majora sau reduce pensia de întreținere achitată minorului?